Component al naţionalei de juniori în probe la Gaz Metan Mediaş


Unul dintre cei mai promiţători tineri jucători buzoieni ar putea ajunge în liga I, la Gaz Metan Mediaş. La aceeași formaţie mai evoluează alt fotbalist originar din Buzău, Ciprian Petre. Component al naţionalei de juniori, Danciu se află, zilele acestea, într-un stagiu de pregătire, alături de „reprezentativa şomerilor”, așa cum este denumită naţionala jucătorilor care nu sunt sub angajament. Bogdan Danciu, fostul mijlocaş al formaţiei Liceului cu Program Sportiv din Buzău, a dat recent „probe” la echipa de seniori a primei divizionare Gaz Metan Mediaş. Tânărul aşteaptă un răspuns din partea oficialilor medieşeni. Crescut la grupele de juniori ale LPS și pregătit de Cătălin Cighir, Danciu nu duce lipsă de oferte. Evoluţiile bune din cadrul acţiunilor reprezentativei naţionale au atras interesul mai multor impresari.

Comentarii