Fundaşul stânga nu va mai merge la Gaz Metan Mediaş, aşa cum au anunţat cele două cluburi. Conform preşedintelui celor de la Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, fotbalistul ar fi cerut mai mulţi bani şi transferul nu se va mai efectua.
"Îmi pare rău, dar nu mai putem să facem transferul lui Pârvulescu. Duminică m-am înţeles cu el asupra contractului şi am bătut palma, dar peste două zile m-a sunat şi mi-a cerut mai mult la salariu", a spus Horoba.
"I-am explicat că nu putem să îi satisfacem pretenţiile, iar în condiţiile astea tranzacţia nu se mai face", a continuat acesta.
Paul Pârvulescu (26 de ani) ar fi urmat să joace sub formă de împrumut la Gaz Metan Mediaş în retur.
Comentarii
Trimiteți un comentariu